La Mulți ani Zeus
Pagina 1 din 1 • Distribuiţi
La Mulți ani Zeus
Nu foarte multă lume știe că astăzi este ziua lui Zeus, dar ce zi, una importantă pentru el.
Astăzi este majoratul lui, haideți să îi urăm un călduros la mulți ani și să aibe parte de tot ce își dorește el în viață
Astăzi este majoratul lui, haideți să îi urăm un călduros la mulți ani și să aibe parte de tot ce își dorește el în viață
- De la un prieten:
Te cunosc de atâta timp, cred că avem 2 ani, și țin minte că mă milogeam de tine să ajung în ET, să am un rank acolo, știam că de acolo pleacă succesul. Am realizat că nu reușesc multe cu codarea așa că am trecut pe grafică. Prima dată când m-ai acceptat pe Y!M a fost când, Ethan98, a făcut parte din echipa ta. A trecut mult timp de atunci, ne-am maturizat, tu tot un mic încrezut ai rămas și vei rămâne toată viața. Probabil că nu eram așa sus, în domeniile graficii și ale codării dacă nu te cunoșteam pe tine, și alte influențe minore, m-ai ajutat cel mai mult când am avut nevoie, în mai toate problemele legate de forumuri și de aia ÎȚI MULȚUMESC. Sunt mândru că am un prieten care a ajuns așa de sus, îndeplinindu-și unul din visele sale, să fie în echipa română. Îți urez să ai parte de tot ce îți dorești și eu împreună cu echipa forumotion (chiar dacă nu știu ei, dar sigur ți-ar zice) îți urăm un la mulți ani!
Stima și respectul meu pentru legenda Forumgratuit!
Robert a.k.a levy
Re: La Mulți ani Zeus
La multi ani Zeus si sarbatori fericite!
Majorule!
Majorule!
Re: La Mulți ani Zeus
La multi ani omule multumim pentru tot ajutorul oferit ! Big up ! Daca esti din Bucuresti astept o bere )
Re: La Mulți ani Zeus
La multi ani !
Cu intarziere, dar e bine si mai tarziu decat niciodata !
Cu intarziere, dar e bine si mai tarziu decat niciodata !
Re: La Mulți ani Zeus
La multi ani Zeus!!
Re: La Mulți ani Zeus
La multi ani Stefan!
Re: La Mulți ani Zeus
Multumesc tuturor pentru urari, in special lui candy_fear (Robert) pentru mesaj. Robert, acum, dupa mai bine de doi ani de zile, este frumos sa ne amintim clipele de odinioara, cand inca forumul meu mai traia. Eu nu prea imi dau seama cum am putut eu sa iti influentez viitorul, tot ceea ce ai realizat pana in prezent ai realizat singur, fara ajutorul meu, eu doar te-am incurajat cand ai avut nevoie. Intr-adevar, tot "un mic increzut" am ramas, dar acest lucru consider a fi o calitate si nu un defect. Inca odata multumesc tuturor pentru urari, mi-ar fi placut daca acest subiect ar fi fost adresat tuturor celor care poarta numele de Stefan/Stefania si nu doar mie. Daca nu este inca prea tarziu, le urez tuturor celor care si-au serbat onomastica ieri un calduros "La multi ani", multa sanatate, fericire si sa aiba parte de tot ce-si doresc.
Onomastica mea s-a incheiat, ca urmare acest subiect va fi trimis la cos.
Onomastica mea s-a incheiat, ca urmare acest subiect va fi trimis la cos.
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum