Scandal de mare amploare.
Pagina 5 din 5 • Distribuiţi
Pagina 5 din 5 • 1, 2, 3, 4, 5
Sunteti de acord cu aceasta propunere?
Scandal de mare amploare.
Rezumarea primului mesaj :
Îhm, mda, mi-am făcut acest cont special pentru a deschide acest topic și a aduce în atenția dumneavostră o problemă care nu se poate rezolva pe cale amiabilă și continuă să se extindă pe mai multe forumuri de pe această platformă.
Am marea rugăminte să nu îmi răspundeți imediat și să arhivați topicul, pentru că mai sunt și alte fete cu care am vorbit eu și ar avea mai multe de adăugat pe lângă ce zic eu (+dovezi), ca să se vadă că nu am venit să îngăim basme.
Eu una m-am săturat să fiu înjurată și insultată și să nu se ia nicio măsură. Există două persoane pe numelele lor George și Roxana (primul are cont și aici pe support, Alethia, și deschide tot soiul de topicuri tâmpite), mă rog, au diverse pseudonime. Totul a început de la faptul că fiind user pe un forum o prietenă de a mea a întrebat ceva administrativ ce nu înțelegea și a fost făcută nesimțită, iar când eu i-am spus moderatoarei m-a făcut și pe mine vacă proastă. Iar de aici a continuat să ne ștearăgă mesajele și să le șteargă și pe ale ei când a început să ne înjure și să ne dea ban pe nedrept. Ce mă deranjează și mai mult e că tot copiază... ia de pe forumurile noastre imagini cropate, ranguri, giffuri cropate, inclusiv idei de topicuri și la pune la ea fără să aibă acordul nimănui. Avem toate ban la ea pe forum, sincer nu cred că interesează pe nimeni, cum forumul e un focar de spamm și făcut cu picioarele, din singurul motiv că i-am spus să ne șteargă conturile fiindcă nu voiam să mai stăm pe un forum de genul. Mie nu mi se pare deloc okay să vină doi indivizi să mă insulte și să mă facă mahalagioaică, să vină puștoaica asta prost crescută și să zică ” vă dau m... la toate”. Ar trebui sa existe respect, iar ca admin injura si face pe toata lumea cum vrea ea, pentru ca poate. Ne-a banat pe forumul tipului astuia si ne-a trecut la rang GUNOI. Mi se pare totul mult prea deplasat, chiar cred ca ar trebui sa se ia masuri, nu suntem la piata ca ei sa vina pe oriunde vor si sa faca de fiecare data scandal ca nu stiu sa se poarte. Iar chestia cu plagiatul chiar e o chestie de bun simt ... sa isi faca forumul pe munca ei , nu pe munca noastra. Plus ca toate imaginile forumului acestui tip sunt facute de mine, nu le-am public, i le-am dat pe vremea cand inca n u o lasa pe aceasta individa sa ne insulte int oate felurile si i le-am dat prieteneste, dar acum chiar nu vreau sa le mai foloseasca, sunt ale mele, nu le-am dat spre publicare si daca eu nu ii mai dau acordul meu sa se foloseasca de el mi sed pare de bun simt sa le scoata.

Re: Scandal de mare amploare.
Este clar ca deja nu ma ma chinui, o tii intr-una cu arhiva, si ar trebui si tu roxana sa ne cereti scuze noua.
Asa ca stai chill, contul me nu a fost facut azi, iar faptul ca, morphogenic si-a facut contul astazi, nu are nici o relevanta cu ideea topicului facut.
si inca odata iti zic ca asta nu e cearta este o discutie in contradictoriu.
Asa ca stai chill, contul me nu a fost facut azi, iar faptul ca, morphogenic si-a facut contul astazi, nu are nici o relevanta cu ideea topicului facut.
si inca odata iti zic ca asta nu e cearta este o discutie in contradictoriu.
Re: Scandal de mare amploare.
Buna seara,
Am spus anterior intr-un subiect pe aceiasi tema si repet, aceasta disputa nu tine de noi sau de serviciul nostru. Nu este problema noastra cum detinatorii de forumuri isi administreaza forumurile. Fiecare administrator de forum este liber sa actioneze in interesul propriului forum, bineinteles in limitele legilor aplicabile din Romania si a conditiilor generale de utilizare.
Persoanele care au postat capturi de ecran in care sunt expuse injurii au primit warn. Au fost sanctionate inclusiv persoanele care au folosit majusculele si cele care au folosit bold.
Incercam sa pastram pe acest forum o atmosfera cat mai placuta, incurajam discutiile constructive, dezbaterile publice, insa nu toleram in nici o situatie discutiile care aduc atingere reputatiei unei alte persoane si cele care au drept scop reglarile de conturi intre membri.

Pagina 5 din 5
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum